Specialist in marketing și comunicare, educată din sânul familiei în științe exacte ca matematica și limbi străine, am realizat la vârsta de 25 de ani, că o parte importantă din mine simte o sete neimplinită de a făuri.

După proiectul pilot de amenajare a propriului apartament, am început să mă familiarizez, iar apoi și să studiez aprofundat arta și tehnica designului interior.

3D Studio MAX, Chisinau

AutoCAD, Chisinau

Interior Design evening courses, Chisinau

Interior and Showroom Design Milano summer courses

Acestea sunt studiile care mi-au dat prima calificare în domeniu, ca apoi, cei mai apropiați prieteni și rude să-mi ofere încredere și ocazia de a mă manifesta în practică dezvoltând și implimentând proiecte de design pentru casele lor. Pentru aceasta le aduc sincere mulțumiri.

După descuții recente cu maică-mea am realizat că, de fapt, din copilărie fragedă am această pasiune pentru “case de vis”. La vârsta de doar 2 ani, eu ședeam ore întregi pe covor și construiam din cubușoare castele ciudate, spre admirarea și fericirea parinților mei că au un așa copil cuminte.

Diana_child

În adolescență, pe timp ce prietenele mele citeau romane sau flirtau cu băieții, eu schițam în albumul meu de desen interioare de case sofisticate cu camere, hall-uri si culoare intortocheate, desenate, decupate și lipite una cîte una în colaj pe o coală de versiune finală.

Iar când am fost întrebată de parinți la ce facultate ași vrea sa merg, eu am spus la cea de arhitectură.

Din păcate sau fericire, în anii de prăbușire a Uniunii Sovietice, când toate contrucțiile au intrat într-o stagnare, am fost determinată să aplic la o facultate de economie, ceea ce astăzi denotă avantaje incontestabile. Formată ca specialist într-un demeniu care îmi aduce venit stabil în viață, am paralel și o ocupație de suflet, care îmi aduce împlinire și fericire.

Eu făuresc, eu creez, eu aduc placere și confort oamenilor din jur și deci am posibiliatea de a lăsa o aprentă după sine, ceea ce e foarte important.